Despre carte: 2008 / Dacă credeți în memorii, „călcâiul lui Ahile” al Wehrmacht-ului la începutul celui de-al Doilea Război Mondial era apărare antitanc. Nu degeaba principalul tun antitanc german din acea vreme, Pak-36, a primit porecla disprețuitoare Anklopfgerät („bătător”) - în 1941 a fost practic inutil în lupta cu cele mai recente tancuri sovietice, nepătrunzând armura celor „treizeci și patru” și în special KV chiar și la o distanță directă De-a lungul timpului, situația s-a schimbat în bine, iar în 1943 a avut loc o adevărată „revoluție antitanc” - infanteria germană a fost prima. primiți arme individuale care ar putea lupta eficient cu orice vehicul blindat inamic la distanță scurtă. Până la sfârșitul războiului, lansatoarele de grenade propulsate de rachete germane au tras proiectile cumulate - „cartușe faust”, „ofenrors”, „panzerschrecks” - s-au transformat în cele mai rele. coșmarul echipajelor de tancuri ale coaliției Anti-Hitler. În luptă corp, un băiat speriat din Tineretul Hitler cu un Faustpatron sau un bătrân din Volkssturm cu un Panzerschreck în mâna strânsă erau adesea mult mai periculoși decât echipajele experimentate de Tigri și Pantere. În luptele urbane, unitățile de tancuri sovietice au suferit pierderi uriașe din cauza faustnikilor. Așa a fost la Budapesta, așa a fost la Breslau și Berlin…